Luptătoarea română Kriszta Tunde Incze a fost învinsă de canadianca Ana Paula Godinez Gonzalez (0-2) în recalificările categoriei 62 kg la Jocurile Olimpice de la Paris. Dacă ar fi învins-o pe canadiancă, Incze ar fi luptat pentru bronz cu norvegianca Grace Jacob Bullen, medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de anul trecut, însă nu a reușit să aibă nicio acțiune clară, rămânând în clinch-uri pe toată durata meciului. Incze (28 de ani), clasată pe locul 8 la JO de la Tokyo, a pierdut vineri în optimi în fața japonezei Sakura Motoki în doar 38 de secunde. Motoki (22 de ani), vicecampioană mondială anul trecut la Belgrad, s-a calificat în finală și a tras-o, astfel, în recalificări pe Incze. La JO de la Paris, România va mai fi reprezentată sâmbătă la lupte de Cătălina Axente (categorie 76 kg). România a obținut ultima medalie olimpică la lupte în 2016, la Rio, prin sportivul de origine rusă Albert Saritov (categorie 97 kg, lupte libere). Editor: B.P.
Source link